Cale lungă şi bătută ai de străbătut până să ajungi în luminişul de la poalele muntelui Piatra Polovragilor. Şi ca în orice drum, dai de o poartă masivă, din lemn, o poartă sculptată conform tradiţiei româneşti, o poartă pe care lesne citeşti: “Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Atunci ştii că ai ajuns la “Porţile Raiului”. Mai exact, ai ajuns la porţile Mănăstirii Polovragi. Chiar lângă poartă găseşti o frumoasă troiţă din lemn sculptat, pe postament de beton, închinată eroilor şi martirilor României.
Mănăştirea Polovragi datează din 1505. Ea a fost ctitorită de Radu şi Pătru, fiii unui mare boier din acea zonă, Danciul Zamona. După un secol şi jumătate satul Polovragi ajunge în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, care reconstruieşte mănăstirea pe vechile temelii. Următorul ctitor al Mănăstirii Polovragi este Constantin Brâncoveanu care a restaurat biserica, înălţându-i turlă şi adăugându-i un pridvor în stil brâncovenesc. Tot atunci s-a zugrăvit interiorul, s-au refăcut chiliile, clopotniţa, precum şi zidurile de cetate.
Biserica mănăstirii Polovragi ce poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului” este zidită în stil bizantin. Pictura bisericii este deosebit de valoroasă şi a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. Pridvorul în stil brâncovenesc este spaţios, deschis, susţinut de opt coloane din piatră. De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot observa cele două picturi unice ale mănăstirilor româneşti închinate la Muntele Athos.
Biserică mănăstirii Polovragi este înconjurată de chilii care formează o puternică cetate de apărare.
Cei care intra în Mănăstirea Polovragi se pot ruga la o icoană făcătoare de minuni, “Acoperământul Maicii Domnului”, despre care se spune că îi pedepseşte pe cei care vin cu gânduri rele sau care ridică mâna asupra ei. Legendele spun că un tânăr era urmărit de un turc, nu se ştie din ce cauză, şi a ajuns să se adăpostească în mănăstire. Turcul, furios, a împuşcat icoana care stă deasupra pridvorului, însă nu a apucat să facă prea mulţi paşi, că a căzut de pe şa şi s-a lovit fatal la tâmplă.
De la început, în Mănăstirea Polovragi au locuit călugări. În 1968, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât transformarea acesteia în lăcaş pentru călugăriţe.
În partea de nord a incintei, într-o altă curte, se afla bolniţă ctitorită de Episcopul Clement Lavrentie, construită între 1732 şi 1738. Biserica are hramul „Sfântul Nicolae” şi şi-a păstrat picturile originale nealterate de trecerea vremurilor.
La 27 aprilie 1802, mănăstirea a fost prădată de trupele tâlhăreşti ale lui Osman Pasvantoglu, un soldat otoman, devenit un rebel împotriva stăpânirii otomane. Legenda spune că atunci călugării au ascuns în apă Oltetului odoarele mănăstirii.
Mănăstirea Polovragi a jucat un rol important în istoria româniei, Tudor Vladimirescu a organizat chiar aici un punct de rezistenţă în timpul Revoluției de la 1821.
Mănăstirea are și un mic muzeu, unde poți descoperi o bogată colecție de icoane pe lemn și sticlă, ce provin din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, manuscrise de muzică psaltică, stiharul din fir de aur dăruit de Matei Basarab, precum și depozitul de carte veche ce cuprinde peste 3000 de volume în limbile română, slavonă și greacă. Tot aici se regăsesc multe dintre obiectele dăruite de Constantin Brâncoveanu, cum ar fi un pomelnic pe lemn.
Ei, și dacă ai ajuns până aici, fă un drum printre munți și vizitează și Peștera Polovragi, pe care mănăstirea a și administrat-o timp de 300 de ani. Accesul la peșteră se face de la Mănăstirea Polovragi, pe un drum forestier de aproximativ 1 km. Intrarea în peșteră se află în Cheile Oltetului, deasupra râului ce desparte Munții Căpățâna de Munții Parâng, pe o poartă largă.
Iar dacă te simți și mai aventurier poți căuta Cetatea Dacică de la Polovragi, construită la o altitudine de 1000 de m, pe platoul Padesul din Munții Căpățânii.
Legendele spun că această zonă a Polovragiului era puternic spirituală încă de pe vremea dacilor. Legenda locului spune că liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, ar fi locuit în Peștera Polovragi. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită polovragă, folosită ca remediu împotriva bolilor, plantă care dă numele locului.
foto: Diana Scarlat, Anda Stănciulescu(Hai la bord)
Publicat in Numarul din Ianuarie al revistei Vacante la Tara
